Soluții
Unicitatea sistemului SKY fast & fixed™
Tratamentul SKY fast & fixed™: încărcarea imediată, într-o singură zi
Posibilitatea de planificare exactă, anticipată, a timpului şi a costurilor elimină riscul, atât pentru medic cât şi pentru pacient, de a fi în posturi neplăcute generate de situaţiile în care timpul, costul, sau chiar ambele ar fi fost necunoscute într-o ecuaţie magică. Cu atât mai mult, restaurarea temporară permite negocierea între pacient şi medic a unui calendar al viitoarelor vizite la cabinetul stomatologic, câştigând astfel timp suficient necesar realizării unei lucrări permanente de calitate.
SKY elegance
SKY elegance™ este un tratament inovator dezvoltat de bredent în colaborare cu implantologi experimentați, specialiști în protetică și tehnicieni dentari, o soluție rapidă, ușoară și rentabilă din punct de vedere al costurilor.
Această soluție se remarcă prin numărul scăzut al procedurilor necesare implementării și timpul scurt necesar tratamentului. Caracteristicile sale fac din SKY elegance™ un tratament deosebit de satisfăcător pentru pacienții tineri.
Printre aspectele inovatoare ale acestui tratament amintim baza din titan folosită pentru fabricarea bonturilor individuale cu ajutorul noului material BioHPP, un polimer de înaltă performanță. Datorită biocompatibilității acestor materiale și a proprietăților lor mecanice, această soluție este dovedită clinic ca fiind de încredere. Bonturile SKY elegance™ sunt individuale, cu design natural, remodelat pe dimensiunea și forma dintelui original și cu proprietăți mecanice excelente. Mulțumită BioHPP, materialul utilizat pentru SKY elegance™, nuanța dintelui este stabilă, iar suprafețele sunt fine și acumularea plăcii este minimală.